Sistemul romanesc de invatamant

Tara noastra, si implicit economia ei, se indreapta spre o criza pe care nimeni nu si-o doreste si care va stabili limitele progreselor economice viitoare. Traim intr-o perioada in care totul se misca extrem de repede astfel ca pentru a progresa in toate domeniile, acestea trebuiesc sincronizate. Criza de la orizont este rezultatul direct al "efectului de desincronizare", un exemplu al felului necugetat in care tratam unul dintre cele mai profunde principii fundamentale : timpul.

Romania, prin liderii ei, se lupta pentru a construi o economie avansata, dar ceea ce nu au inteles foarte bine acestia este foarte simplu: o economie avansata are nevoie de o societatea avansata, caci fiecare economie este produsul societatii in care este inglobata si de ale carei institutii depinde.

Sistemul romanesc de invatamant se taraste intocmai ca o masina cu pana la un cauciuc si aburi iesind din radiator, incetinind tot traficul din spate. Intretinerea aceste gramezi de fier vechi ne costa an de an mai mult si rezultatele sunt departe de a fi vizibile. In timp ce companiile romanesti sunt indrumate spre schimbare de competitia in continua accelerare, invatatmantul de stat este un monopol protejat, care fara competitie, nu are de ce sa avanseze. Parintii, profesorii cu spirit novator si mass-media solicita vehement schimbari, insa, in ciuda numarului crescand de experimente educationale prin care eu trecut tinerii dupa 1989, nucleul educatiei publice din romania ramane de tip fabrica, apartinand epocii industriale, cu mult in urma epocii cunoasterii in care traim.

Povestea aceasta cu starea jalnica a scolilor la inceputul anului scolar ce a inceput luni are o morala amara. Cunosc nenumarate cazuri de castiguri fabuloase la loto praduite in timp record. Ideea e ca degeaba iti pune Dumnezeu mana in cap daca nu stii ce sa faci cu ea. Credeam cu tarie ca principala cauza a nenorocirilor acestei tari sta in lipsa de resurse. Sloganul cel mai intalnit era "Nu sunt banii!" - sub diferite forme. Ei, din pacate, nu e de ajuns sa avem, in sfarsit bani, ca sa iesim din foame. Cel mai mare buget pentru educatie din istoria Romaniei post-decembriste este dublat de cel mai ponosit inceput de an scolar.

A fost posibil pentru ca incapacitatea guvernamentala si ministeriala de a urmarii realizarea obiectivelor propuse s-a lovit de lipsa de interes a administratiilor locale pentru lucrari ce presupuneau fie o birocratie complicata, fie castiguri prea mici pentru clientela din teritoriu, fie ambele.

Cadrele didactice au fost trei luni in vacanta. Inspectorateles-au plasat intre scoli si primarii , formand inca o veriga birocratica de care nimeni nu avea nevoie. Primariile nu s-au miscat nici ele pentru ca procedeele de a obtine fonduri erau complicate iar sansele de a-si satisface clientelele erau prea mici ca sa merite deranjul. Primul minstru si ministrul educatiei s-au trezit prea tarziu ca sa constate ca treaba nu merge. Iata cum un proiect de anvergura - reabilitarea infrastructurii educationale a Romaniei - s-a dus naibii.

Divizata in mii de insule de interese marunte, societatea romaneasca se dovedeste inca o data incapabila sa finalizeze proiecte majore. Astazi, pentru ca abia a inceput scoala, vorbesc de starea jalnica a unitatilor de invatamant, dar la fel de bine pot vorbi de drumuri, spitale, medicamente, utililati, pensii sau tot ce va trece voua prin cap. Pana acum nu mergea nimic bine pentru ca nu erau bani. Acum sunt bani, dar ce folos? Cand nu pot sa isi afunde mainile in ei ii lasa sa putrezeasca in vistierii.

O societate performanta se naste in scoala. Daca acest lucru ne lasa indiferenti atunci de ce sa mai traim aici. Tara asta tot rupta in fund ramane, cine nu crede sa dea o raita prin scoli.